Adaptări de personalitate, cu Kent Hoffman, 18-21 mai, 2016, la Cluj

La ce se referă ”core sensitivities”?
La trei tipuri de adaptări de personalitate, prezente în fiecare dintre noi. Aceste trei tipare își au rădăcinile în teoria relațiilor de obiect, însă dacă acolo este vorba despre trei tulburări de personalitate (tulburarea de personalitate de tip narcisist, tulburarea bipolară și tulburarea schizoidă), Kent Hoffman, Bert Powell și Glen Cooper descriu 3 adaptări de personalitate (core sensitivities) care caracterizează întreg spectrul uman de la normalitate până la patologie. Aceste trei adaptări sunt:

Persoane cu sensibilitate la stima de sine (esteem sensitivity)
Persoane cu sensibilitate legată de separare (separation sensitivity)
Persoane cu sensibilitate în legătură cu siguranța în relații (safety-sensitive)

Persoane cu sensibilitate la stimă de sine (esteem sensitivity)

Poate ați întâlnit cu toții persoane sensibile la stima de sine, care pun accent pe performanță și perfecțiune în ei înșiși și în ceilalți, dar par să evite vulnerabilitatea intimității. Experiența lor procedurală i-a învățat că nu merită iubire pentru ceea ce sunt, ci pentru reușitele lor. Sunt motivați de percepția celorlalți, caută să își afirme valoarea personală căutând relații cu cei pe care îi admiră și sunt extrem de vulnerabili la critică, simțind adesea furie și având tendința de a se retrage.
Pentru cei care cunoașteți Cercul siguranței, puteți să vă gândiți că există mari șanse ca aceste persoane să fi avut experiențe timpurii în care părinții să fi pus presiune pe partea de sus a cercului, împingând copilul spre performanță, oferindu-i încântare pentru ceea ce face și mai puțin pentru ceea ce este, în lipsa unei experiențe sensibile de reglare emoțională pe partea de jos a cercului. Astfel, ani de zile alcătuiți din sute de zile în care au existat mii de experiențe în care copilul a învățat că pentru a primi încântare trebuie să aibă performanță bună, au dus la formarea acestei adaptări de personalitate. Însă undeva în adâncul sufletului, această persoană știe că încântarea nu era pentru el, că el a rămas ascuns și nevăzut, ceea ce duce la o experiență acută de gol interior pe care o auzim foarte des la aceste persoane.

Persoane cu sensibilitate legată de separare (separation-sensitive) sunt extrem de preocupați de relațiile cu ceilalți și se tem să nu fie abandonați. Dacă nu pot să câștige compania celorlalți prin solicitări, au tendința de a deveni neajutorați și de a avea întotdeauna nevoie de ajutor.
În termenii cercului siguranței, sunt mari șanse ca acești adulți să fi avut parte de experiențe repetate în care nevoia de explorare să fi fost blocată de un părinte care fie se temea de pericole, fie avea nevoie de copil pentru a-și satisface propria nevoie emoțională de a fi iubit.
Astfel, sute de experiențe repetate în care copilul a receptat mesajul părintelui ”am nevoie să ai nevoie de mine” au dus la formarea acestei adaptări de personalitate. Adesea ceilalți simt nevoia să îi ajute și astfel le întăresc atât sentimentul că nu ar fi putut de unii singuri, dar și convingerea că neajutorarea îi va feri de ce se tem cel mai tare: a nu fi părăsiți.

Persoanele cu sensibilitate legată de siguranță emoțională (safety-sensitive) se simt inconfortabil cu apropierea, deoarece toată ființa lor le spune că a fi aproape de celălalt înseamnă a fi controlat și a te pierde pe tine însuți. Când vine vorba despre relații sunt într-o continuă căutare a distanței emoționale care să le ofere atât siguranță cât și si sentimentul că sunt conectați emoțional cu ceilalți. Adesea se simt copleșiți emoțional și simt nevoia să se îndepărteze…însă distanța trezește în ei sentimentul de însingurare și nevoia de a reveni și a restabili contactul. Sunt foarte atenți să nu fie intruzivi cu ceilalți și se îndepărtează când simt că le este amenințată intimitatea. Sunt șanse mari ca acești adulți să fi trecut prin experiențe repetate în care nevoile și emoțiile proprii să nu fi fost văzute și auzite, creând sentimentul de însingurare, sentimentul că nu va fi nimeni acolo pentru a-i întâlni. Este probabil să fi trecut prin experiențe repetate în care să fi fost copleșiți de emoțiile părintelui, învățând astfel procedural că expunerea emoțiilor este periculoasă, că în această viață ai de ales între ciocan și nicovală, între a fi în siguranță și însingurat, și a fi expus emoțional și invadat.

Desigur, fiecare dintre noi ne putem identifica cu unul sau mai multe tipare, putem identifica un tipar mai puternic și un altul secundar.

De ce este importantă înțelegerea acestor tipare de către psihoterapeut din perspectiva teoriei relațiilor de obiect? Deoarece în în procesul psihoterapeutic, fiecare persoană, în funcție de tiparul defensiv folosit, este abordată diferit, pentru a scurtcircuita mecanismele defensive și a ajunge astfel la ”sinele real”.

Desigur, putem spune, ce model este acesta care simplifică realitatea psihologică într-o asemenea măsură? Cum pot trei adaptări să surprindă o mare parte din modul de funcționare al celor din jur? Aceste întrebări sunt justificate, și într-adevăr, dincolo de aceste simplificări descoperim sute de alte variațiuni care dau nuanța personalității fiecărei persoane din jur. Însă acest model este unul cu o valoare predictivă foarte mare, ne ajută să ne ghidăm în universul caracteriologic, să înțelegem cum funcționăm noi și cei din jur la nivelul acelui înveliș protectiv alcătuit din mecanismele de apărare. Dincolo de acest strat, este un întreg univers care așteaptă să fie descoperit.

Linkul eventului: https://www.facebook.com/events/498903956947425/