Programul de Educaţie Parentală „Cercul Siguranţei”

poster ACORD final

Pentru mai multe informații despre acest program, accesați filmulețele de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=nuczon-NPvA

https://www.youtube.com/watch?v=F6DhnbgRAOo

Înscrieri și informații suplimentare*: Oana Budacu- tel: 0742042180; email: oanab13@yahoo.com

Andreea Peca – tel: 0742019045; email: andreea.peca@gmail.com

*Grupurile pentru părinți încep în momentul în care s-au înscris suficienți participanți; grupurile se desfășoară fie în cursul săptămânii (o întâlnire/săptămână), fie în weekenduri;

Feedback-uri ale părinților care au parcurs acest program:

În primul rând, vreau să vă spun că mă bucur că v-am cunoscut și că m-ați invitat să fac parte din grupul de educație parentală  Cercul Siguranței. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este că nu ați oferit o rețetă universală de parenting, ci mi-ați arătat cum să devin un părinte suficient de bun pentru copilul meu. Acum sunt mult mai liniștită pentru că înțeleg mai bine nevoile copilului meu și îl voi face să se simtă în siguranță, iubit și totodată ocrotit. Încerc în permanență să fiu mai mare, mai puternică, mai înțeleaptă și blândă pentru copilul meu și sunt ferm convinsă că el simte asta și se simte iubit și ocrotit. Recomand cu drag tuturor mămicilor acest curs.

Cu drag,

Alina, mama unui baietel de 3 ani

Cercul Siguranței a fost o experiență plină de trăiri, emoții, gânduri și reflectare…începând de la copilăria mea, față de părinții mei și cel mai important, față de mine, în calitate de mamă.

A fost greu să răscolesc amintiri plăcute și neplăcute, dar cea mai mare satisfacție a fost că am găsit un răspuns și o soluție la așa zise ”probleme”, să înțeleg că nu este niciodată prea târziu să fii un bun părinte pentru copilul tău și mai ales, să înțelegi sentimentele tale și ale copilului.
Pe mine m-a ajutat foarte mult acest curs în primul rând în evoluția mea ca persoană și ca părinte, iar în al doilea rând și cel mai important este că am ajuns să-mi înțeleg mai bine copilul, să interacționez cu el din toate punctele de vedere.
Încerc și mă străduiesc în fiecare zi să fiu mai atentă să răspund nevoilor copilului meu … eu personal am avut și rezultate vizibile in comportamentul meu și al copilului meu!
Vă mulțumesc din suflet că m-ați invitat să particip la acest curs!! 🙂

Diana, mama unui băiețel de  2 ani si jumatate

Salut, pentru mine a fost o experiență utilă si plăcută. M-a ajutat să înțeleg că și alți părinți au probleme similare cu ale mele, ele făcând parte din creșterea și dezvoltarea copiilor. Am învățat că în momentele mai dificile trebuie să fim puternici, să ne pastrăm calmul, și să nu cedam în fața manifestărilor zgomotoase ale micuților. Nu reușesc de fiecare data, depinde și de cât de obosită sunt, dar sunt pe calea cea bună.  Mulțumim!

Anca, mama unui băietel de 2 ani si jumatate

A fost o experiență frumoasă, din care am învățat foarte mult și care m-a ajutat foarte mult, imi doresc să pot și să am ocazia să mai particip la asemenea întâlniri. Au fost plăcute și interesante și am învățat foarte mult să intru în ,,pielea copilului”, ceea ce este foarte important. Am învățat să-i fiu sprijin, refugiu, și să mă impun cu blândețe și răbdare. Acest lucru a dat rezultate mai mult decât m-am așteptat. M-a ajutat să fiu și mai apropiată de gândurile și nevoile lui. Înțeleg mai bine și nevoile lui…parcă și din priviri, și din clipiri ne înțelegem mai bine. Exista o comunicare acum, parca la un alt nivel, pe care până acum nu îmi era atat de bine cunoscut. Nici nu îmi vine să cred….un curs la care am participat la început mai mult din curiozitate… Multumesc Oana, multumesc Andreea, multumesc celor care au împărtășit din experientele lor. Îmi doresc ca pe viitor să fiu alături de voi și de alți părinți pentru a învăța din noi experiente.  Și da, îl recomand cu căldură și altor părinți. Eu cred că oricât de buni am fi, trebuie să învățăm uneori de la cei mici să fim copii și să nu uităm că acești copii devin adulți și viitori părinți.

Ramona, mama unui baietel de 5 ani

Experiența mea în cadrul programului Cercul Siguranței a fost minunată. M-am simțit foarte bine la voi. Am întâlnit oameni minunați, cu aceleași probleme ca și mine. Dintr-o dată, nu m-am mai simțit singură. Am realizat  multe lucruri despre ceea ce înseamnă să fii părinte, despre familia mea, despre copiii mei. Sincer, aș repeta experimentul. Mi-a adus  o stare de bine. Nu stiu dacă pot să încadrez la satifacții, dar… momentul în care mi-am dat seama că proprii mei copii nu mă urăsc. Știu că sună absurd, dar asta am crezut o foarte bună perioadă de timp.  Și m-am simțit bine când am realizat că ei de fapt au și alte nevoi, ca și noi adulții, că simt nevoia de brațe puternice , că simt nevoia sa se reîncarce emoțional, că au nevoie de foarte multă înțelegere pentru a face față frustrărilor lor și că trebuie să ii acceptăm așa cum sunt…bucuroși, furioși, nervoși, frustrați. 

Cel mai dificil moment…. să accept bagajul din copilărie și să încerc cumva să mă descotorosesc de el. Mă tot gândesc la cei 30 % și devin din ce în ce mai optimistă.

 Am văzut schimbări în comportamentul lor, mai ales al fetiței mai mari. A fost mult mai calmă (ca și mine, de altfel), s-au redus semnificativ momentele dificile, parcă ne-am înțeles ca oamenii mari. Totodata simt că și relația cu soțul meu s-a îmbunătățit. Faptul că înveți să analizezi situațiile, să acorzi circumstanțe atentuante celuilalt…toate astea transformă în bine relațiile pe care le ai cu cei din jurul tău, copii sau adulți.

Sigur voi fi atentă la nevoile pe care le au cei din jurul meu, acum sunt mult mai clare lucrurile.  Asta o voi face și în urmatoarea lună, și în următorul an, și de acum incolo. Simt că am căpătat echilibru. Și încă ceva ce  voi aplica…. fixarea limitelor cu BLÂNDEȚE :). Cumva am învățat să fiu mai blânda, am văzut și altă cale, am vazut că și așa se poate. Din păcate, bagajul ăsta din copilarie este o mare pacoste.

Asteptăm să ne spuneți când începeți și partea de intervenție!

Vă mulțumesc încă o dată că mi-ați dat ocazia să urmez acest curs. A fost minunat!!!

Cu drag,

Catalina, mama a doua fetite, de 4 ani si de 2 ani

Bună , în speranța că nu este prea târziu , vă scriu și eu câteva impresii scurte legate de  Cercul Siguranței. Vă pot spune că am descoperit cu ajutorul „Cercului Siguranței” dedesubturile nevoilor fetiței mele și de ce ea mereu gravitează în jurul meu, în jurul nostru (al familiei). Am învățat și am descoperit ca atunci când rezervorul ei emoțional este gol, ea revine la mine pentru a o a ajuta sa îl umple și că odată plin, va pleca din nou sa exploreze. Este reconfortant sa știi ca exista soluții pentru orice, pentru ca uneori , în rolul de părinte, ma găseam și încă mă mai găsesc în situații care poate par a fi fără ieșire. Mai mult ca oricând cred în celebra fraza cum ca „schimbările mici aduc cu sine transformări mari”! Pentru mine a fost o experienta plăcută și mă bucur că am făcut parte din acest grup , aș repeta experiența fără nici o ezitare. Mulțumesc!

Corina, mama unei fetițe de 4 ani si 3 luni

 

Pentru mine a fost benefic acest curs în primul rând pentru că am evadat puțin din rutina de zi cu zi.  1. M-a ajutat să înțeleg mai bune reacțiile copilului și emotiile lui. 2. Am inceput să îmi exprim afectivitatea mai mult față de copil și el a răspuns la fel, e mai drăgăstos, mai pupăcios. 3. De multe ori mă simțeam copleșită de faptul că uneori îi trebuia foarte mult în brațe, mai ales dacă eram într-un loc nou – acum înțeleg dorința lui de a fi in siguranță și că de aceea dorea sa stea în brațe, nu era un moft. 4. Am reușit prin acest curs să înțeleg reacțiile mele și că de multe ori și eu am nevoie de niște brațe care să-mi ofere siguranța și am învățat să cer afecțiune ca să-mi încarc bateriile ca să pot merge mai departe cu forțe proaspete. 5. Fiind cadru didactic, acest curs m-a ajutat să fiu mai tolerantă într-o anumită măsură înțelegând reacția unor elevi datorită mediului în care au crescut (memoria procedurală). 6. Am învățat cât de important este echilibrul între autoritate și blândețe și că dacă la început copilul plânge când suntem autoritari, până la urmă înțelege ce este bine și ce nu și a doua oară reacția lui e mult mai bună într-o situație asemanatoare. 7. Cel mai important cred că a fost faptul că am înțeles că nu trebuie să fiu un părinte perfect, ci că important e să dau atenție emoțiilor copilului meu și să încerc să-l înțeleg și să simt împreună cu el, chiar dacă uneori dau greș.  8.  Mi-a plăcut mult mediul în care a fost prezentat acest curs (in special ceaiul!), dar și mămicile că s-au deschis și au povestit situații care lor li s-au părut dificile de trecut, că avem de învățat, și am înțeles că fiecare părinte trece prin situații mai dificile cu copilul. 9. Voi încerca să pun în practică cele învățate în curs pentru a fi un părinte mai bun, nu numai o lună, un an, ci pe tot parcursul vieții, chiar dacă situațiile se vor schimba, pentru a crea copilului un mediu armonios în care să se dezvolte frumos. 10. Multimesc vouă, domnișoarelor psiholog pentru timpul acordat și pentru răbdare și că mi-ați deschis ochii să simt împreună cu copilul meu și să înțeleg că dacă sunt stăpână pe situație și copilul meu se simte în siguranță și asta am încercat să pun în practică după acest curs și am văzut că începe să dea roade. Mulțumesc încă o dată!

Ela, mama unui baietel de 3 ani

Ce dăm mai departe

In grădina mea, proprietarul a tăiat anul trecut un liliac. Anul acesta am descoperit că din același loc a răsărit un pui de liliac. Am avut un sentiment bun, văzând cum viața îsi găsește un nou făgaș chiar și atunci când este retezată. Apoi m-am întrebat: este tot el sau este un altul? Ce rămâne neschimbat și ce este diferit atunci când viața intră într-un nou ciclu?

Cineva mi-a spus de curând: bunica mea îi împletea mamei cozi lungi și le lega la capăt cu panglici albastre. I le împletea atât de strâns, încât ochii mamei lăcrimau de durere. Mai apoi, anii au trecut și copila a devenit mamă. A decis că părul lung este greu de întreținut, astfel încât părul fiicei sale trebuia tăiat scurt, în ciuda lacrimilor care cădeau peste șuvițele blonde. Nimic nu o putea opri, nici rugămințile, nici lacrimile, nici insistențele soțului. Anii au trecut iară și iata, fetița blondă a devenit, la randu-i, mamă. În timp ce își pregătește fetița pentru a merge la grădiniță, pieptănându-i părul lung și șaten, mâna ii cade, grea, în poală. Fetița se întoarce spre mamă și o privește întrebător. Mama nu spune nimic, pune pieptenele deoparte și iși intreabă copila: „Ce vrei sa facem cu părul, draga mamei? Vrei să-l tundem sau să-l lăsăm lung?”. Copilul acesta este unul norocos. Aceasta mama, prin reflectare și empatie față de propriul copil, a reușit să scurtcircuiteze procesările inconștiente care reprezintă vehiculul pentru proiecție.

Privesc cu tristețe în jur și văd la nesfârșit viați netrăite. Copii opriți să simtă, deveniți mai târziu părinți care, deși părinții lor nu le mai sunt de mult alături, nu pot simți. Părinți care simt prin copiii lor, copii aduși la tăcere încă o dată. Parinți care freamătă de iubire pentru copii, dar care nu îi văd, aud, simt pe copii, ci pe ei înșiși. Căci oricine vorbește de sacrificiul părintesc ca despre un act eroic, greșește amarnic. Nu ne putem elibera de suferință decât trăind o singură viață: pe a noastră. Doar astfel îi putem elibera pe copiii noștri, doar astfel îi putem susține să simtă, să greșească, să aleagă, să fie ei cei adevarați. Sentimentul de sine real, autentic, întreg, vine dintr-un contact solid cu propriile noastre emoții. Si asta se poate întâmpla doar dacă emoțiile noastre sunt ascultate, înțelese, acceptate. Până când nu găsim un mediu în care să simțim o siguranță organică, nu vom putea da glas acestor emoții ascunse și tăcute. Acestea vor trebui să găsească (și vor găsi întotdeauna) supape prin care să răsufle, poate prin copiii nostri, poate printr-un substitut.

Ca părinți, trebuie să rămânem treji și conștienți clipă de clipă de faptul că propriul nostru copil, deși ne seamănă atât de tare, este o ființă diferită de noi, o ființă care din momentul nașterii are instincte puternice și sănătoase. Instinctul de a dezvolta atașament față de cei care îl îngrijesc, de a căuta siguranță, de a exprima toate emoțiile omenești în mod intens, de a explora lumea și de a o cunoaște, de a învăța din greșeli, de a se deschide spre lume și spre sine și de a deveni un om capabil să trăiască viața în mod plenar. Tot ce le putem oferi acestor copii este un mediu fertil în care ei să poată înflori. Copilul iși va descoperi sinele autentic încetul cu încetul trăindu-și emoțiile și nevoile, pentru că părintele este capabil să le accepte și să le respecte chiar și atunci când nu le înțelege. Nu putem dirija creșterea copiilor nostri, nu-i putem controla, antrena, critica sau idealiza, feri de toate pericolele, fără a le reteza aripile. Nu ne putem trăi visele netrăite prin ei fără a-i răni dramatic. Si nu putem rezista impulsului de a o face daca nu ne căutăm propria voce și nu ne trăim propria viață.

Amintirea unei figuri blajine

Aș vrea să vă invit să reflectăm la un moment din viața noastră, din copilărie, sau poate de mai târziu, în adolescență sau la vârstă adultă, când am avut o dificultate și cineva a fost acolo pentru noi. Nu pentru a ne da sfaturi, sau a ne minimaliza suferința, sau a ne spune că evaluăm greșit situația. Ci o prezență calmă, înclinată asupra noastră cu compasiune și blândețe, rezonând cu starea noastră emoțională fără însă a fi copleșită de intensitatea emoțiilor noastre. Fără a se simți presat să ofere o soluție… Înțelegând în mare măsură ceea ce simțim…acceptând emoțiile noastre, fiind disponibil pentru noi, răbdător, de neclinitit. Un loc tihnit in mijlocul Oceanului…și alunecând ușor spre acel moment din viața voastră, s-ar putea să vă amintiți vocea acelei persoane, cele câteva cuvinte…atât de simple, dar esențiale, și poate, poposind asupra trăsăturilor acestei fețe blânde, vă veți aminti cutele unui zâmbet blajin, și poate dacă vă plecați urechea, ați putea auzi chiar ritmul respirației, poate un oftat, sau o încuvințare a capului, sau poate o atingere. Poposiți apoi asupra ochilor și găsiți în acea privire ce este de găsit, iar când simțiti că doriți să luați o pauză, puteți întoarce capul, pentru a reveni apoi, din nou, pentru a vă încărca sufletul cu alinare. Inspirați adânc și luați cu voi tot ce aveți nevoie pentru a vă liniști, pentru a vă simți îmbrățișați, protejați, alinați.
Pentru unii dintre noi, se poate să fi fost un părinte, pentru alții, poate un bunic cernit, iar pentru alții, o prezență trecătoare…fiecare dintre noi a trăit un asfel de moment…și trezind în noi acea conectare emoțională, putem reveni oricând la acel moment, de fiecare dată când vom avea nevoie.
Cercetările realizate de Philip Shaver și Mario Mikulincer indică faptul că amorsarea subliminală (stimuli cu o intensitate sub nivelul conștient) și supraliminală (stimuli cu o intensitate peste nivelul conștient) cu cuvinte și imagini care exprimă siguranță emoțională conduce la creșterea temporară a nivelului de siguranță a atașamentului. De este sunt relevante aceste rezultate științifice? Deoarece un stil de atașament sigur este asociat cu stabilitatea emoțională, o capacitate sporită de adaptare socială, satisfacție în relații, și o calitate crescută a calității vieții. Traduse într-un limbaj mai accesibil, aceste cercetări arată că doar a te gândi la o persoană de atașament sau a privi fotografia acesteia conduce la diminuarea reacției de stres și frică.
Cu cât reușim mai mult să acceptăm emoțiile celor dragi, ale copiilor nostri dar si ale celor mari, chiar și atunci când sunt foarte intense, ca manifestări firești, fără a ne speria de ele, a fugi sau a răspunde cu propriile emoții intense, cu atât îi vom învăța că nu sunt singuri în emoțiile lor, că pot fi însoțiți în orice experiență dificilă. Un copil furios care întâlnește fața noastră blajină de nenumărate ori, va ajunge să poarte cu el, în amintire, această figură de siguranță. Va închide ochii și se va lăsa alinat de amintirea blândă, și astfel, emoția sa se va dilua și se va liniști.
”Nu învățăm să ne întâmpinăm emoțiile, în special pe cele dificile, singuri. Învățăm să le întâmpinăm în relație.” – Allan Schore